47

“Eu am făcut armata trei ani. Când am intrat pe poarta cazărmii, deasupra ei am văzut scris Fabrica de subofițeri. Bine ați venit! Doar că pe partea cealaltă, înăuntru, scria și Dracu v-a adus!“
“Gata tataie, am mutat!“
“Șah!“
“ 🤨😐… „
„Hai, fugi și te culcă dincolo, la mamă-ta. Să spui rugăciunea și să faci cruciță la Doamne Doamne.”
„Doamne, Doamne, ceresc tată (cerestate!?) noi pe tine te rugăm…”
„Al cui ești tu măi băiete? E al lui băd Mihai!“
Când se duc toți cei care ți-au dat viață, generație după generație, te apropii și tu mai mult de moarte. Așa cum stai la coada la orice și te bucuri când mai dispare câte unul din fața ta, la fel te apropii și de sfârșit. Poate nu cu bucurie, dar cu un pic de luciditate în plus.

46 – Intermitențele iubirii

I

-Mă iubești sau nu, ce înseamnă toate astea?
-Nu, nu pot susține discuția asta acum, trebuie să plec, trebuie să ies de aici!
-M-am gândit, da, te iubesc, dar nu te pot ajuta acum. Nu pot face nimic. E o diferență între a fi egoist și a avea grijă de tine. Iar eu trebuie să am grijă de mine acum. Nu, nu e vina ta, nu e vina nimănui. Aici am ajuns.
„Love in chains
We break free
There is a time
For you and me
Not today
Not tomorrow
But one day our sorrow
Shall go away”

II

-Vreau să mă simt iubit, am nevoie să fiu iubit.
-Ești iubit…
„Hug me till you drug me, honey
Kiss me till I’m in a coma.
Hug me, honey, snuggly bunny,
Love is as good as soma.”

III

-Îl iubești?
-Da… Îl iubesc. O parte din mine a rămas acolo, nu mă simt împăcată cu decizia asta. Vreau să plec, lasă-mă să plec!
„Talk to yourself, let your essence be the answer.”

45

Ne încredem prea mult în ideea de decizie. Luăm o decizie și apoi așteptăm să ni se aștearnă viața în față. Noi ne-am făcut treaba! Decizia, decizia… am făcut bine, am făcut rău, trebuia să mai am răbdare, trebuia să fi făcut altceva? Hai să ne hotărâm să ne căsătorim, ca să putem trăi! M-am hotărât să slăbesc, m-am hotărât să mă las de fumat, m-am hotărât să fac sport! Am hotărât că așa nu se mai poate! Dar până atunci, mai stăm un pic. Așteptăm să trăim, în sfârșit! Ah, doar dacă aș putea să mă decid sau să ia altcineva decizia asta pentru mine! Ce bine ar fi, aș putea și eu să mă bucur de viață! Ce vrei de la mine, ce vrei să te faci când vei fi mare, ce vrei de la viață, ce vrei să faci atunci când nu vei mai fi? Decision „has got great fucking personality.”

44

Glumele și tachinările simpatice devin după o vreme discuții sau monologuri obositoare, dileme continue, trasee prestabilite. Nu există continuitate, nu există echilibru, nu există armonie. Toate sunt doar proiecții în mintea ta naivă. Fericirea ține o clipă și se termină într-o clipă; clipa în care gândești și mai deschizi și gura. La început, aproape că dăunează să vorbești. Mai apoi, ajută și salvează. „Pentru iubire faci lucruri împotriva a orice, inclusiv împotriva ta.” Resistance/existence is futile.

43

Căștile ne erau cam mari și arătam amuzant cu ele pe cap, însă ne ofereau un oarecare aer de siguranță și de seriozitate în trafic. Prima oprire a fost la fluturii care se camuflau pe peretele stâncii și la pitonul care nu se lăsa la vedere. Am intrat apoi cu picioarele în apa în care nu aveai voie să intri cu picioarele în apă. Ne-am îndreptat apoi către golful în care, pe vremuri, filmase Anthony Queen Tunurile din Navarone (Urma să vedem împreună filmul, la întoarcere. Îl și downloadasem. Dar nevăzut a rămas.).

Am băut un pepsi în pahar cu gheață și am plecat wuum, wuum mai departe, pe coastă. Apa de mare nu era chiar apă de mare, ci mai degrabă un lapte albăstriu. O fi avut rădăcini nobile (Te priveam cum încercai să te ții deasupra apei și îmi spuneam că ești frumoasă. Îmi erai dragă, însă de ce trebuia să existe mereu un însă?). A urmat apoi acel lung drum printre pini. Am simțit cum fericirea se contopea cu vântul care îmi trecea prin cască. Apoi un ultim pepsi într-un ultim golf. (A fost ultima noastră zi fericită împreună. Am știut asta în momentul în care, pe seară, mi-ai spus că mai stai o vreme afară.) „He usually wears a mustache and a hat on his head and he calls himself Carlos.”

42

Autenticitatea face din om, neom, adică un fel de ființă în sine, o esență, nu o existență! Îl pune pe goană către el însuși, cum ar veni. Așadar, omul se trezește într-o zi și își spune cu năduf: dom’le, înainte era mai bine și pac! țăndări pe podea paharul! Și se apucă să caute îndărăt ceea ce ar vrea să trăiască acum și, în mod ideal, și de acum încolo. Unde și cum se caută autenticitatea? Să știm și noi, să avem și noi un manual, așa cum ai la mașina de făcut pâine. Știi câtă apă să torni (să fie ușor călduță, știu!), câtă drojdie, sare și făină integrală să pui în compoziție. De ce nu ne spune nimeni câte măsuri de tristețe, ușurătate, uitare, regret, distanțare, iubire, moarte și nemurire să punem în viață, cât să fie și ea autentică (și ușor rumenită)? Dacă aflăm prea târziu, se mai cheamă că am trăit autentic? Oare ne revoltăm împotriva regulilor sociale minore pentru că nu suntem în stare să ne afirmăm altfel originalitatea, individualitatea, autenticitatea (iată!)?

Lasă-mă să trec!

Dacă nu te las, ce o să faci?

O să îți tai capul!

Dar dacă o să vină doamna educatoare?

O să îi tai și ei capul!

Dar dacă vor veni ai tăi?

Le voi tăia și lor capul!

Aha, gata, te spun!

Capcane morale.

Wanting to live

To lie another day

Pale figures in life

41

Avem mai multă încredere într-un prezent „palpabil” decât într-un viitor întrezărit mai bun, care însă ne-ar „obliga” să ne schimbăm obiceiurile proaste, metehnele pe care ajungem să ni le îndrăgim și de care ne atașăm până la identificare. Viitorul este undeva acolo, indefinit, trecutul nu contează decât în măsura în care ne justifică alegerea acelui prezent palpabil.

Ziua se cățăra pe blocuri și ocazional mai vedea și prin casele oamenilor. Dimineața devreme se apuca de băut la birtul din colțul străzii. Seara și noaptea avea probabil un program deschis, la alegere între cele câteva opțiuni pe care i le oferea prezentul palpabil. Am trecut într-o dimineață pe lângă el. El se ducea la birt, eu mergeam la ore. Aveam un profesor care mergea la birt după ore. Un altul care își aducea un pic de birt la ore. Cam un litru. Eu mă plimbam, mă îndoiam și scriam după dictare.

40

Dormim, ne trezim, visăm și uităm dimineața, ne căutăm noaptea, ne îndepărtăm noaptea, ne facem griji noaptea, ne înseninăm dimineața, ne îmbrățișăm dimineața, ne privim dimineața. Suntem.

Ne spălăm pe dinți, omogenizăm un avocado cu o omletă. Ceai și apoi cafea. Merg și câteva fragmente citite din Pascal/Spinoza la cafeaua aia. Ambele te revigorează. Ciocolată? De ce nu? Deși, tot o felie de pandișpan… Respirăm.

Mergem cu mașina, ne plimbăm, zărim prin ochelari, nu zărim prin ochelari, vorbim, nu vorbim, facem planuri, abandonăm planuri, ne abandonăm unul pe altul, ne abandonăm unul în altul. O replică strică totul, altă replică repară câte ceva. Trăim.

Muncim, chiulim, ne facem că muncim, ne facem că nu vorbim. Întotdeauna muzică și cărți și rafturi și pisici. Și multe perne. Același roman zace neterminat de câteva luni. La fel și șervețelul de șters praful de deasupra bibliotecii, care la rândul său s-a umplut de praf. Rezistăm.

Autenticitatea e un amalgam de gânduri, stări, senzații, amintiri și proiecții, dar mai întâi de toate este expresia acelui…”Sigur că o luăm încet, dar hai să mai și trăim totuși.” Devenim.

39

H colecționa lucruri pentru că nu voia să fie părăsit de ele. Erau sub controlul său. Îi ofereau genul de siguranță pe care i-ar fi dat-o probabil și senzația de a fi la volanul unei mașini, noaptea, cu un drum liber în față. Cam ca în scena din Lost Highway. Îl tulbura mereu timpul trecut prin ceasurile zgomotoase. Iar patul îi poziționa inegal. Supa îl aștepta invariabil, deși în ultima vreme fusese cam insipidă. Lipsea un ingredient sau o prezență lângă care să facă slup, slup, cot la cot.

O întâlnise pe B în fața unor cărți. H citise undeva că îți întâlnești femeia vieții printre cărți, sau poate cumpărând cărți.

Când închidea ușa după el, nimicul i se întindea în față. Simțindu-i prezența în acest fel, ajunsese la o concluzie: nimicul acesta era de fapt ceva! Față în față cu această descoperire, chipul său de miel blând se cam înnegurase. Totuși, ex nihilo nihil.

B își dorea lucruri pe care nu le putea controla. Jimmy fugea bezmetic cine știe pe unde, probabil nenăscut încă.

Legătura lor fusese vie și reală, iar acum, în locul ei, ea pusese aluzia, sugestia, în fine, tăcerea violentă. Un fel de scărpinat la urechea dreaptă cu piciorul stâng. Deși, probabil că o pisică ar găsi foarte logică o astfel de abordare a vieții.

Lectura comună s-a oprit, cărțile au rămas închise. La fel și coapsele.

B a ales să își trăiască fericirea pe bicicletă. Și s-a îndepărtat pedalând în direcția propriilor derive. Potențialul erotic și de orice fel își încheiase jocul de ping-pong.

38

Era joi și aveam programul dinainte stabilit, ne întâlneam cu prietenii cehi să vedem, ca de obicei, Pisica albă, pisica neagră; fără subtitrare, evident. Știam pe de rost replicile, chiar și în sârbă. Și când nu, le urlam noi în engleză. În funcție de ce bani aveam, cumpăram fie un merlot la 5 euro, fie Pilsner Urquell. Nu se putea negocia cu cehii, ori berea lor, ori vin, în niciun caz bere nemțească! În acea joi, venea din Cehia și prietena lui Jirka, Jolanda, la vederea căreia am rămas toți gură cască. S-a integrat rapid, cu noi toți adunați la picioarele ei. Adusese și o sticlă de rom, cu un vapor cu vele pe etichetă. Într-o altă joi, a apărut și Eva, o pacoste atunci când se îmbăta, încerca să te înghesuie pe undeva, dacă erai bărbat și ii prezentai interes. Îi plăcea fernetul (dar nu și șlibovița!). Între timp, filmul rula fără încetare. „Dacă nu o rezolvi cu niște bani, o vei rezolva cu mai mulți bani!”, Pitbull terier, A real businessman and a great patriot!, Svoboda!!!